4 aprilie 1944, bombardamentul pe care România nu-l uită
Istoria lui N. Popesku – 23 aprilie 2010 8 3327
Au trecut 73 de ani de la marea tragedie din 4 aprilie 1944, când Bucureștiul, capitala României, a devenit victima unor bombardamente masive ale aviației americane. Au fost vizate ținte civice, în special zona Gării de Nord, precum și centrul orașului. Nu aveau baze militare, deoarece frontul era la peste 300 km distanță pe linia Yassa-Chișinău, iar luptele au încetat la sfârșitul lunii martie. Luptele nu se vor relua până pe 20 august.
În jurul prânzului, 220 de bombardiere B-17 (așa-numitele „Fortărețe zburătoare”) și 93 de bombardiere B-24 („Libertador”) au intrat în spațiul aerian românesc, venind din Italia. Cu puțin timp înainte de apropierea lor în capitală, autoritățile au tras un semnal de alarmă. După 22 iunie 1941, s-au efectuat zeci de exerciții privind ascunderea populației, astfel că pentru mulți contabili, alarma din 4 aprilie părea un exercițiu.
Era marți și oamenii erau la muncă sau în oraș. De exemplu, profesorul universitar Ion Huditze a remarcat că dimineața a mers la universitate, unde a vorbit cu rectorul Horiya Hulubei, iar apoi a decis să se întoarcă acasă la Vatra Luminoase. „Tocmai m-am urcat în tramvai — era două și un sfert — și s-a declanșat alarma. Cum treceam prin Piața Bretianu, sergenții străzii și comisarul au oprit toate tramvaiele îndemnând oamenii să se adăpostească pe unde apucă. Mă îndrept spre Piața Rosetti și văzând pe toți fugind teroriști, mă adăpostesc pe coridorul vechii clădiri.
George Zane, profesor la Universitatea din Yassa, se află la București de câteva zile; s-a îndreptat spre CFR Basarab pentru a-și ridica bagajele de la „Capitala” Moldovei. În „Amintirile” sale va scrie: „Anxietate, ca în zilele trecute. Populația a crezut că este o învățătură nouă și s-a ascuns în adăposturi. El s-a supus, fără să ghicească ce trebuia să se întâmple.
Ivory Porter, spion englez, reținut în incinta Biroului de Jandarmi din decembrie 1943, alături de colegul său (de asemenea spion) A. G. Shaslen, joacă podul. Câțiva ani mai târziu, va observa că 4 aprilie 1944 , pe la ora 13:45, a auzit „luptători zburând deasupra noastră, dar eu nu le-am dat nicio atenție; Zece minute mai târziu primul covor de bombe a căzut spre Gara de Nord. Ne-am uitat pe fereastră până a sunat telefonul și subofițerului i s-a spus să ne ducă la adăpost. Prima dată când am stat acolo 40 de minute. Nu era literalmente un adăpost, era doar un hol la subsol. Femeile au plâns în colț, convinse că rudele lor care locuiau în zona Gării de Nord au fost ucise. Gardienii au simtit nevoia sa iasa si sa vada ce se intampla, dar au fost obligati sa stea cu noi; prizonieri fiind eram in aceeasi barca cu ei. Ora [Shastlen] a cântat muzică și am vorbit despre război, prizonieri sau gardieni, la fel de entuziasmați ca această schimbare de plictiseală zilnică. „
La Gara de Nord se aflau câteva sute de moldoveni, evacuați pentru a evita șederea sub ocupația sovietică, de unde urmau să fie distribuiți în diferite locuri din București, precum și în provincie. A fost cea mai mare parte femei, copii și bătrâni într-o stare de depresie totală și confuzie. Și-au lăsat casa și proprietățile în agonie, iar acum așteaptă, flămânzi și obosiți, într-o stație pe care majoritatea nu au văzut-o în viața lor. Când s-a declanșat alarma, aproape toți au rămas în vagoane, pentru că nu aveau unde să se ascundă.
Emoția bombardamentului a fost trăită și de G. Zane: „Dintr-o dată, a plouat din stație cu bombe mutând celebrul „covor” spre centru. Ne-am adăpostit în subsolul hotelului Union, unde locuiam, fără să conștientizăm pericolele unui astfel de adăpost. Bombele cădeau constant în jurul nostru. „Se pare că afară se pregătește un iad. În adăpost, copiii au plâns și unele femei au țipat. Incet, incet loviturile s-au potolit,pana cca o ora mai tarziu nu s-au mai auzit. „
Efectele au fost devastatoare. După încetarea bombardamentelor, oamenii au început să părăsească adăposturile. Mihail Sebastian a scris în jurnalul său: pe strada Carol) mi s-a părut ficțiune. Când am mers în centru, era o mișcare neuronală ciudată pe străzi, parcă mai mult din curiozitate decât din groază. Abia mai târziu am realizat amploarea dezastrului. „
G. Zane a observat rapid amploarea dezastrului: „Athens Palace ardea, fum se ridica din alte zone ale orașului. Am plecat de la hotel cu Lena, si cu un sentiment de groaza am mers pana la palatul in flacari al Atenei, de la toate ferestrele ardeau; putin mai departe, pe Calea Victoriei, am vazut hotelul Splendid in fum, distrus aproape complet, pe trotuare, cu vitrine spulberate Distrus de o explozie cu bombă. În spatele Ateneului devastat, terenul expozițional al Comitetului de mandatare încă fuma. Acolo sus, pe Calea Victoriei, la stânga și la dreapta, din loc în loc clădiri distruse. Majoritatea ferestrelor sunt sparte spre strada Frumoase; eu am mers cu grija si am ocolit-o pe a mea. Bombardamentul a provocat pagube de pe strada St. Voevoz până la Gara de Nord. Am văzut un tramvai blocat în cursă; șoferul mort stătea agățat pieptul de autoritățile de control. Nu am mers mai departe. „
G. Zane s-a aflat și în zonă: “Gara de Nord, Gara Basarab Mărfuri, Calea Griviței au fost grav rănite. La ora două după-amiaza, stația de pasageri era plină de pasageri, toți sau aproape toți refugiații din Basarabia și Moldova. Aici s-a terminat rătăcirea lor: „Ivor Porter a vizitat și el această zonă. „Trenurile au fost supraîncărcate cu refugiaţi din Basarabia şi Bucovina, astfel că pierderile umane au fost mari.
Mihail Sebastian a scris pe 8 aprilie: „Ieri după-amiază eram în zona Griviței. De la stație până la bulevardul Basarab, nicio casă nu a rămas neatinsă. Priveliștea este sfâșietoare. Încă dezgrop morții, încă strig de sub dărâmături. La colțul străzii, trei femei au țipat aspru, rupându-și părul, rupându-și hainele, un cadavru carbonizat, proaspăt scos din moloz. A plouat slabă dimineața, iar mahalalele miroseau a pământ, copite și lemne de foc arse. O viziune de coșmar teribilă. Nu am mai putut trece de Basarab – și m-am întors acasă simțindu-mă neajutorat, îngrozit și neajutorat
Concluziile trase de contemporani sunt unanime: bombardamentele americane nu au avut nicio bază logică. Populația civilă lipsită de apărare a fost distrusă, iar proprietăți importante au fost distruse.
George Zane notează: „Bombardamentele din 4 aprilie și cele ulterioare, cred, nu au adus niciun beneficiu militar anglo-americanilor; războiul s-a rezolvat la început, cu siguranță nu au adus niciun beneficiu politic. „La acea vreme, opinia publică şi liderii politici au aderat la opinii fixe. O serie de crime inutile comise în numele eliberării Europei.
În acea zi, 4 aprilie 1944, 2942 de români au fost uciși de bombe americane și 2126 răniți. A fost un moment tragic ce nu poate fi uitat.
În Gara de Nord se aflau câteva sute de moldoveni refugiați din zona Moldovei, care urmau să fie repartizați în diferite locații din București şi din provincie. Printre ei erau mai ales femei, copii şi bătrâni, într-o stare de totală de deprimare şi de derută după ce fuseseră nevoiți să își părăsească agoniseala de-o viață și casele în care locuiseră atâta vreme. Aceștia au așteptat flămânzi şi obosiţi ca autoritățile să găsească locuri unde să fie repartizați.
În momentul în care s-a dat alarma, aproape toţi au rămas în vagoane, deoarece nu aveau unde se adăposti, iar dezastrul a fost total. În urma bombardamentului, au murit majoritatea acestor refugiați. De asemenea, mii de case au fost distruse, iar cartiere precum Grant, Griviţa, Giuleşti, Triaj, Chitila, au devenit de nerecunoscut, suferind pagube enorme.
