Se spune un credincios I-a cerut lui Dumnezeu să-i arate măcar pentru o clipă cum e raiul şi iadul. Domnul l-a dus intr-o incăpere plină cu oameni aflaţi în jurul unui ceaun mare, plin cu tot felul de bunătăţi. Oamenii erau slabi, bolnăvicioşi, plângeau, se jeleau. Arătau infometaţi şi in suferinţă. Credinciosul s-a mirat, fiindcă vedea că aveau acces la ceaun, fiecare dintre ei ţinând o lingură mare, cu un mâner de mai bine de un metru lungime. Problema era tocmai acel mâner: ei puteau lua din ceaun, dar nu puteau duce lingura la gură.
Dumnezeu i-a spus: „ Acesta e iadul!”
Apoi l-a dus într-o altă încăpere, unde se derula aceeaşi scenă: un ceaun si o mulţime de oameni, toţi cu linguri foarte lunngi dar foarte veseli, bine dispuşi şi bine hrăniţi.
Domnul a zis: „Acesta e raiul!”
La care credinciosul a exclamat: „Nu inţeleg!” „Este simplu, a fost răspunsul. Aceşti oameni au găsit o soluţie încă din viaţa cealaltă: si-au folosit lingura lor ca să-i hrănească pe alţii astfel au ajuns si ei să fie hrăniţi, încă din belşug. Pe când cei lacomi în viaţa trecută, cât si in vesnicie se gândesc numai la ei inşişi Aşadar, fiti generosi !
Fii pregătit nu numai pentru viaţă, ci şi pentru vesnicie Isus spunea-„Adună, dar fii atent ce aduni!” „Strângeti-vă comori unde nu le mănâncă moliile si rugina şi unde hotii nu le sapă, nici nu le fura. Nu strangeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile si rugina ci unde le sapă şi le fură hotii”.
(Matei 6:20)


